Get SUM to update bios through IPMI (win and linux).
Get IPMIViewer to actually use the virtual media for ikvm (Windows and Linux).
Bios license:
SHA-1-96 HMAC encryption of the BMC MAC address with this key: 85 44 E3 B4 7E CA 58 F9 58 30 43 F8
See https://cryptii.com/pipes/hmac.
Choose hex bytes for the ibmc mac, choose hex 2 bytes on output. truncate to 12 bytes
Cheers!
]]>Are 4 USB-uri, VGA, HDMI, 2 porturi Gigabit și un port RJ45 pentru serială. (pun poze mai târziu).
Evident, am sărit să pun VyOS (deși experiența anterioară era tragică). Bineînțeles că nu a mers. Installer-ul se bloca dupa mesajul de mdadm.
După căutări pe forumuri, am reușit să găsesc soluția: să folosesc ca mediu de instalare un CD-ROM pe SATA, nu extern pe USB și nici USB Stick.
Lucrez acum la configurarea sa pentru a fi accesibil pe portul serial.
Yey!
]]>Virtualizarea este utilizarea unui „strat” suplimentar între echipamente și sistemul de operare, strat numit deseori „hypervisor”. Acest „strat” este de fapt un foarte mic sistem de operare special. Special deoarece peste acesta se pot crea „mașini virtuale”. Mașinile virtuale sunt un fel servere simulate. Pe aceste servere se poate instala un sistem normal de operare – GNU/Linux (RedHat, CentOS, Debian, Ubuntu, ș.a.) sau Microsoft Windows (XP, Vista, 7, 8, Server 2003, Server 2008, Server 2012 ș.a.). Acestor mașini virtuale le putem aloca prin intermediul hypervisor-ului oricâte procesoare virtuale, oricâtă memorie virtuală, una sau mai multe plăci de rețea, unul sau mai multe harddiscuri virtuale. Singura limitare este că nu le putem aloca mai mult procesor, memorie sau spațiu pe disc decât este liber pe mașinile fizice reale (numite „host”-uri).
Te-ai întrebat vreodată cum fac ei chestiile alea cu meniuri interactive sau cum știe "operatorul Andreea" în ce coadă de așteptare să te pună? Nu, nu e o chestie de fațadă, nu toate apelurile ajung în același loc.
Ei bine, se întâmplă cam așa...
]]>Ai sunat măcar o dată la marii provideri de comunicații (Orange, Cosmote, Vodafone, ș.a.)? Te-ai întrebat vreodată cum fac ei chestiile alea cu meniuri interactive sau cum știe „operatorul Andreea” în ce coadă de așteptare să te pună? Nu, nu e o chestie de fațadă, nu toate apelurile ajung în același loc.
Ei bine, se întâmplă cam așa…
Dacă suni în afara orelor de program, ți se răspunde automat, și o voce impersonală îți recită programul de lucru, după care îți închide telefonul.
Dacă suni în timpul programului de lucru, ți se răspunde automat, auzi un mesaj de întămpinare general („Buna ziua, ați sunat la XXX, vă dorim o zi bună”), apoi ești redirecționat către un meniu vocal automat („IVR” – Interactive Voice Response) care te invită să apeși o tastă, în funcție de departamentul cu care vrei să vorbești. După una sau mai multe meniuri vocale (și mai multe apăsări de taste), ești automat pus într-o „coadă” de așteptare („Call queue”) corespunzătoare. Ți se pune o muzică („music on hold” sau MOH) și ești anunțat care este poziția ta în coadă (eventual se anunță și timpul de așteptare estimat).
Din momentul în care ești primul în coada de așteptare, sistemul telefonic testează starea interioarelor departamentului la care e asignată coada ta de așteptare (ocupat sau liber, dacă e liber sună la interiorul X). Acest demers poate fi făcut în multiple moduri (doar ca un exemplu, sistemul poate încerca la toate interioarele disponibile, sau poate încerca doar la cel care a avut cele mai puține apeluri rezolvate în acea zi). La un moment dat, o persoană din departamentul respectiv îți răspunde.
Tot acest algoritm îți stă și ție la dispoziție prin doar câteva din multele funcționalități avansate ale centralei VoIP oferite de firma noastră.
]]>